Obiceiurile oamenilor de succes
Fiecare antreprenor sau lider este unic și are propria sa poveste. Totuși, atunci când citești cărți autobiografice sau interviuri ale oamenilor de succes, vei observa că mulți dintre ei au în comun o serie de obiceiuri, care îi ajută în activitatea de zi cu zi sau în menținerea unei vieți personale echilibrate.
Cum îți crești șansele de a fi un om de succes
Profesioniștii de top știu că o bună disciplină este esențială pentru a-și menține echilibrul și a face față mai ușor oricărei provocări. Iată care sunt obiceiurile care pot contribui la starea ta de bine, ajutându-te să rămâi un om de succes.
Trezește-te devreme
Începe-ți ziua devreme, pentru a avea cât mai multă energie și a îți organiza cât mai eficient timpul. Primele orele ale dimineții sunt de obicei mai liniștite și mai potrivite pentru concentrare și planificarea activităților de peste zi. Dacă te trezești cu mult timp înainte de ora la care începi serviciul, ai posibilitatea să îți începi ziua în tihnă, cu un program de exerciții fizice sau câteva momente de relaxare.
Odihnește-te suficient
Oamenii de succes trebuie să aibă întotdeauna mintea limpede, iar somnul este un ingredient vital în acest sens. Odihna adecvată sprijină sistemul imunitar, reduce stresul și îmbunătățește sănătatea mentală. Atunci când te odihnești corespunzător, te poți concentra mai bine, ești mai creativ și poți găsi mai simplu rezolvări pentru situațiile cu care te confrunți pe parcursul zilei. Prin urmare, somnul nu reprezintă doar o necesitate fiziologică, ci și o investiție în productivitate și calitatea muncii.
Asigură-te că ai o dietă sănătoasă
Alimentația influențează nu doar starea de sănătate, ci și capacitatea de a funcționa la nivel optim. Adoptarea unui regim alimentar echilibrat, bogat în nutrienți esențiali, îți oferă energia de care ai nevoie pe tot parcursul zilei și te ajută să fii în cea mai bună formă fizică și psihică. Alege alimente bogate în proteine, fibre, vitamine și minerale, renunță la produsele procesate și asigură-te că te hidratezi suficient. Încearcă să reduci sau chiar să elimini alcoolul, zahărul și tutunul.
Dacă îți dorești să le oferi și angajaților tăi oportunitatea unei alimentații sănătoase și echilibrate, oferă-le cardul de masă Pluxee Gusto. Începând cu 2024, poți acorda pe cardul de masă 40 de lei pentru fiecare zi lucrată, ceea ce înseamnă că acoperi o masă zilnică pentru membrii echipei tale.
Fă sport săptămânal
Atunci când ești în cea mai bună formă, poți lua cele mai inspirate decizii la locul de muncă. Pe lângă alimentația sănătoasă și odihna corespunzătoare, mișcarea fizică este cel de-al treilea ingredient esențial pentru starea ta de bine. Activitatea fizică regulată nu doar că te ajută să îți menții sănătatea fizică, dar îți îmbunătățește și nivelul de energie și capacitatea de concentrare. Totodată, contribuie la reducerea nivelului de stres. Dacă nu ești genul de persoană sportivă, începe cu exerciții simple, cum ar fi mersul pe jos.
Alocă-ți zilnic timp pentru citit
Fie că preferi ficțiunea sau cărțile de specialitate, lectura este o modalitate de a-ți antrena capacitatea de concentrare, de a-ți dezvolta gândirea critică și a-ți îmbunătăți abilitățile de comunicare. Cititul îți oferă o perspectivă mai amplă asupra lumii, te ajută să-ți extinzi cunoștințele, să descoperi idei și concepte noi. Astfel, vei putea să abordezi proiectele de la muncă din perspective inovatoare și să găsești mai ușor soluții pentru problemele complexe. Poți alterna cărțile de dezvoltare personală și literatura de specialitate cu ficțiunea, astfel încât să ai o listă de lectură variată. Când ai de ales între a viziona un film și a citi o carte înainte de culcare, este bine să știi că lectura este mult mai relaxantă și te poate ajuta să ai un somn mai odihnitor.
Meditează sau înscrie-te la cursuri de yoga
Practicile de meditație și relaxare contribuie la reducerea stresului și anxietății, îmbunătățesc abilitățile de concentrare și te ajută să-ți menții calmul în fața provocărilor de zi cu zi. Dacă îți dorești să ai un psihic echilibrat și să faci față mai ușor situațiilor neașteptate, tehnicile de relaxare sunt un sprijin valoros. Poți începe ziua cu câteva minute de meditație sau îți poți aloca în cursul programului câteva minute, dacă știi că nimeni nu te va deranja. Nu reușești să urmezi sfaturile din cărți sau tutoriale de meditație sau yoga? Există numeroase cursuri, unde vei exersa cu specialiști, astfel încât totul să meargă mai ușor.
Bucură-te de timpul liber
Dacă vrei să ai o carieră împlinită, este important să te asiguri că nu îți neglijezi viața personală. Modul în care îți petreci timpul liber poate avea impact și asupra vieții tale profesionale - atunci când alegi activități care te relaxează, dar totodată îți stimulează gândirea și imaginația, îți poți dezvolta gândirea analitică, creativitatea și capacitatea de rezolvare a problemelor. Fie că preferi să mergi la film, la teatru sau la muzeu, să confecționezi obiecte sau să asculți muzică, orice hobby îți poate îmbogăți viața interioară. Nu uita să pui pe listă și cel puțin un concediu anual - vacanța te va ajuta să te detașezi de stres și să revii la birou cu bateriile încărcate.
Dacă vrei ca și angajații tăi să se bucure de aceleași avantaje, le poți acorda cardul Pluxee Cultura, ce poate fi utilizat pentru a achiziționa bilete la evenimente culturale de toate tipurile: teatru, film, concerte, expoziții și multe altele. De asemenea, le poți oferi un beneficiu ca Pluxee Turist, cardul de vacanță - angajații îl pot folosi pentru a cumpăra servicii turistice, cazare, transport, masă și nu numai, astfel încât să se bucure de un binemeritat concediu în cele mai frumoase locuri din România.
Planifică-ți din timp activitățile
Spontaneitatea este plăcută și binevenită, mai ales că un profesionist de succes trebuie să se poată adapta la orice situație. Totuși, dacă vrei ca planurile tale să fie cât mai ușor de pus în practică, este bine să fii o persoană organizată. Când îți pui la punct ziua de lucru și stabilești ce ai de făcut, te asiguri că nu ratezi niciun eveniment important și te poți concentra asupra celor mai importante acțiuni. În plus, eviți procrastinarea, îți gestionezi eficient timpul și poți prioritiza sarcinile de lucru.
Calendarul este cel mai bun prieten al unui om de succes. Ai observat acei antreprenori și lideri care par să dea întotdeauna dovadă de spontaneitate și flexibilitate? Ei bine, aceștia au deja o agendă bine organizată, care le pemite să se adapteze mai ușor la schimbări neprevăzute sau la cerințe noi.
Menține o rețea de contacte
Oamenii de succes știu că este important să își construiască o bună reputație în mediul de afaceri și să își creeze o rețea de contacte solidă. Conexiunile pe care le menții cu persoane care au funcții sau interese similare îți oferă oportunități valoroase de creștere profesională și personală.
O rețea de contacte poate fi construită pe platforme online dedicate, precum Pluxee IMM Connect, dar și prin participarea la evenimente profesionale, seminarii, conferințe sau întâlniri sociale. Astfel de spații fizice sau virtuale permit schimburi de idei, sfaturi și informații relevante pentru domeniul tău de activitate. În plus, îți pot deschide noi oportunități de carieră și pot sta la baza unor colaborări valoroase.
Stabilește-ți obiective îndrăznețe, dar tangibile
Pentru a lucra cu motivație și a evita să te plafonezi, este bine să ai întotdeauna un obiectiv la care aspiri. Cei mai cunoscuți oameni de afaceri au ajuns să obțină performanța pentru că au îndrăznit să viseze și nu au lăsat nimic și pe nimeni să le schimbe traiectoria. Ține cont însă de faptul că obiectivele pe care ți le setezi trebuie să fie realizabile - în caz contrar, riști să te simți demotivat și să renunți. Imaginează-ți că participi la un maraton: care ar fi distanța pe care ți-ar fi confortabil să o parcurgi? Adaugă câțiva kilometri în plus și străduiește-te să mergi până la capăt, dar nu te aventura din start să dublezi traseul.
Nu te teme de eșec
Multe persoane consideră că eșecul este ceva înfricoșător, motiv pentru care aleg să nu se implice în proiecte dificile sau se descurajează odată ce nu reușesc din prima ce își propun. Știai însă că primul proiect al lui Bill Gates a fost un eșec, din care a învățat, punând ulterior bazele companiei Microsoft? Sau că Thomas Edison a dat greș de peste o mie de ori înainte de a inventa un bec care să funcționeze? Să nu o uităm nici pe JK Rowling, al cărei manuscris a fost refuzat de 12 edituri înainte de a deveni una dintre cele mai cunoscute și iubite cărți - Harry Potter și piatra filosofală.
Învață din fiecare eșec și folosește-l ca pe o lecție și o motivație de a merge mai departe. Nu te descuraja - dacă lucrurile ar merge perfect din prima, nu am mai fi ambițioși și pasionați, iar la final nu am mai simți aceeași satisfacție a reușitei.
Învață constant
Orice om de succes știe că pentru a se menține în top trebuie să fie mereu la curent cu noutățile și tendințele din domeniul său de activitate - și nu numai. Chiar dacă asociem învățarea cu anii copilăriei, este important să nu ne oprim niciodată din dezvoltare. Din fericire, bibliotecile, internetul și experiențele altor profesioniști îți oferă o bază uriașă de resurse din care te poți informa. Acesta este și motivul pentru care am creat Pluxee IMM Connect - un spațiu dedicat tuturor profesioniștilor care vor să se dezvolte și să descopere lucruri noi și utile pentru afacerea lor.
Obiceiurile de mai sus te pot ajuta să obții și să-ți menții succesul mult visat. Iar pentru că un om de succes are nevoie de o echipă motivată, îți amintim că suntem mereu lângă tine, cu soluțiile prin care poți câștiga angajați mai fericiți și mai implicați!