Contractul de muncă - semnare - IMM Connect Pluxee

Contractul de muncă - de la tipologii până la aspectele privind salarizarea

Fiecare relație profesională începe cu un angajament, iar contractul de muncă servește drept fundament al acestui angajament. Este vorba aici de mai mult decât o simplă foaie de hârtie; este o convenție legală care reglementează drepturile și responsabilitățile angajatului, dar și ale angajatorului, esențial pentru prestarea muncii.

Contractul de muncă, individual sau colectiv reprezintă piatra de temelie a relației dintre angajat și angajator. Acesta stabilește termenii și condițiile în care salariații își desfășoară activitatea și primesc o remunerație corespunzătoare din partea companiei pentru munca depusă. Fie că ești un angajator care caută să-și consolideze echipa sau un candidat în căutarea unui nou loc de muncă, înțelegerea detaliată a contractului de muncă și a diverselor modele și tipuri de astfel de convenții disponibile online este esențială.

În acest articol, vom aborda mai multe aspecte cheie legate de prevederile Codului Muncii și ale altor norme relevante din cadrul legislației muncii din România referitoare la contractul individual de muncă. Vom arăta ce este contractul individual de muncă ca definiție, din punct de vedere juridic, vom trece în revistă tipurile de contracte de muncă uzuale și diferențele dintre acestea. De asemenea, vom detalia etapele încheierii unui contract de muncă, conținutul obligatoriu al acestuia, precum și drepturile și obligațiile atât ale angajatului, cât și ale angajatorului.

Un aspect esențial pe care-l vei putea studia citind până la final acest articol este cel legat de salarizarea prevăzută în contractele de muncă și de beneficiile extrasalariale, precum cardurile de masă, cardurile cadou, cardurile de vacanță sau cardurile culturale, după caz. 

Fie că ești manager de resurse umane, consilier juridic, fie că ești un salariat interesat să-și cunoască drepturile și obligațiile, acest articol îți va oferi o perspectivă de ansamblu asupra contractelor de muncă.

Cuprins:

  1. Contractul individual de muncă - definiție și cadrul juridic
  2. Tipurile de contracte individuale de muncă și diferențele dintre ele
  3. Încheierea contractelor de muncă pe perioadă determinată și nedeterminată

1. Contractul individual de muncă - definiție și cadrul juridic

Pentru angajat, un contract de muncă reprezintă nu doar un simplu acord legal, ci și o promisiune de securitate financiară și profesională. Este un document care îi protejează drepturile și îi oferă siguranța că munca sa va fi răsplătită corect și că va beneficia de remunerația efortului depus și protecție legală.

Contractul individual de munca- semnare- IMM Connect PluxeeImagine de Scott Graham, Unsplash

Pe de altă parte, pentru angajator, contractul de muncă este un instrument vital de gestionare a resurselor umane. Prin intermediul acestuia, angajatorul poate stabili cerințele și așteptările clare ale postului, poate proteja interesele companiei și poate asigura conformitatea cu legislația muncii în vigoare.

Înainte de a intra în detalii, să clarificăm ce este un contract individual de muncă ca definiție din punct de vedere juridic. În România, contractul de muncă - sub diferitele sale forme, pe care le vei putea studia mai târziu în acest articol, reprezintă un acord între un angajator și un angajat, prin care angajatul se obligă să presteze muncă pentru și sub autoritatea angajatorului, în schimbul unei remunerații. Acesta este reglementat de Codul Muncii (Legea nr. 53/2003, cu modificările și completările ulterioare) și este fundamentul relațiilor de muncă.

Conform Codului Muncii, contractul individual de muncă este definit ca acel acord scris în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze muncă pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumite salariu.

Prin urmare, elementele esențiale ale oricărui tip de contract de muncă constau în:

  • Prestarea unei munci/activități;
  • Consimţământul părţilor
  • Un obiect determinat şi licit
  • Primirea unei remunerații (salariu) în contrapartidă cu munca prestată

Pentru a-ți ușura activitatea de resurse umane, poți găsi un contract de muncă model care să-ți servească drept ghid. Aceste modele sunt disponibile online și pot fi adaptate conform specificului activității tale. De asemenea, este util să consulți un contract individual de muncă model - redactat conform prevederilor Codului Muncii pentru a te asigura că toate clauzele necesare sunt incluse și corect redactate.

Cadrul juridic principal care reglementează contractele de muncă în România este reprezentat de:

  • Codul Muncii (Legea 53/2003, cu modificările și completările ulterioare)
  • Legea 367/2022 - Legea dialogului social
  • Hotărâri de Guvern și Ordine ale Ministrului Muncii care reglementează norme specifice privind raporturile de muncă

De asemenea, trebuie să fie avute în vedere și prevederile contractelor colective de muncă încheiate la nivel național, de ramură sau de unitate, precum și regulamentele interne ale fiecărei companii.

Principiile fundamentale care guvernează raporturile de muncă conform legislației sunt: legalitatea, nediscriminarea, egalitatea de șanse și tratament pentru toți salariații, negocierea condiţiilor de muncă.

2. Tipurile de contracte individuale de muncă și diferențele dintre ele

În România, există mai multe tipuri de contracte de muncă reglementate de Codul Muncii, fiecare adaptat nevoilor specifice ale angajatorilor și angajaților. Să le explorăm împreună, pentru a înțelege mai bine opțiunile disponibile și diferențele dintre ele.

Contractul de munca - masina de scris- IMM Connect Pluxee

Imagine de viarami, Pixabay 

  • Contractul de muncă pe perioadă nedeterminată

Contractul de muncă pe perioadă nedeterminată este forma standard și general preferată de angajare, oferind stabilitate și securitate ambelor părți. Angajatul are un loc de muncă stabil, iar angajatorul beneficiază de angajați loiali și motivați. Acest tip de contract nu are o dată de încheiere specificată, ceea ce înseamnă că relația de muncă continuă până când una dintre părți decide să o încheie, conform prevederilor legale.

  • Contractul de muncă pe perioadă determinată

Contractul de muncă pe perioadă determinată este utilizat pentru proiecte temporare sau sezoniere și are o dată de încheiere clar stabilită. Conform Codului Muncii, aceste contracte pot fi încheiate doar în anumite condiții specifice, cum ar fi înlocuirea unui angajat temporar indisponibil, creșterea temporară a activității angajatorului sau pentru activități sezoniere.

Durata maximă este de 36 luni, cu posibilitatea prelungirii succesive, dar nu mai mult de 24 de luni de prelungire sau 12 luni/ contract.

  • Contractul de muncă part-time

Pentru cei care nu pot sau nu doresc să lucreze cu normă întreagă, contractul de muncă part-time este o opțiune excelentă. Acesta presupune un program de lucru redus față de norma completă și este ideal pentru studenți, părinți ocupați cu îngrijirea copiilor sau pentru persoane care au și alte angajamente. Drepturile și obligațiile sunt aceleași ca în cazul unui contract cu normă întreagă, proporțional cu timpul lucrat. 

  • Contractul de muncă temporară

Contractul de muncă temporară este specific agențiilor de muncă temporară, care pun la dispoziție angajați pentru alte companii pe o perioadă limitată. Aceste contracte sunt utile în cazul proiectelor cu durată limitată sau când este necesar un volum mare de muncă pentru o perioadă scurtă de timp.

  • Contractul de muncă hibrid

În contextul noilor tendințe privind piața muncii, contractele de muncă hibride sau chiar total remote (de la distanță) au devenit din ce în ce mai populare. Aceste convenții combină munca de la distanță cu cea la birou, oferind flexibilitate atât angajatorilor, cât și angajaților. Aceasta modalitate necesită o clară definire a programului de lucru și a responsabilităților pentru a asigura eficiența și conformitatea legală.

În cazul contractelor de muncă remote (de muncă la domiciliu sau telemuncă), salariatul își desfășoară activitatea de la domiciliu, utilizând tehnologia informațională și de comunicații. Drepturile și obligațiile sunt similare cu cele dintr-un contract obișnuit.

  • Contractul de muncă colectiv

Contractul de muncă colectiv este negociat între angajator și reprezentanții angajaților, de obicei sindicatele. Acesta stabilește condițiile generale de muncă și beneficiile pentru toți angajații dintr-o anumită unitate sau sector. De exemplu, un contract colectiv de muncă poate include beneficii suplimentare, sporuri sau condiții de muncă îmbunătățite.

  • Suspendarea contractelor de muncă

Există situații în care contractul de muncă poate fi suspendat temporar, cum ar fi în cazul concediilor de maternitate, concediilor medicale sau al unor evenimente de forță majoră. Suspendarea nu înseamnă încetarea contractului, ci doar întreruperea temporară a activității, cu respectarea drepturilor și obligațiilor specificate în legislație.

3. Încheierea contractelor de muncă pe perioadă determinată și nedeterminată 

Procesul de încheiere a unui contract de muncă cuprinde următoarele etape:

  • Stabilirea necesarului de personal și definirea postului
  • Definirea profilului candidatului și a procedurii de recrutare
  • Selecția candidatului potrivit pentru postul vacant;
  • Informarea prealabilă a viitorului salariat cu privire la clauzele esențiale ce vor fi cuprinse în contract;
  • Negocierea și stabilirea de comun acord a clauzelor contractului;
  • Efectuarea analizelor medicale înainte de încheierea contractului de muncă
  • Încheierea efectivă a contractului în formă scrisă, în limba română, în două exemplare (câte unul pentru fiecare parte);
  • Înmânarea către salariat a unui exemplar din contract, anterior începerii activității;
  • Transmiterea unui exemplar al contractului către Inspectoratul Teritorial de Muncă (înregistrarea în sistemul REVISAL)
  • Efectuarea instructajului de securitate și sănătate în muncă (SSM) și situații de urgență (S.U.) în prima zi de angajare.

Contractul de munca - doi barbati isi dau mana peste un birou- IMM Connect Pluxee
Imagine de TungArt7, Pixabay

Potrivit Codului Muncii, un contract individual de muncă trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, cel puțin următoarele prevederi:

  • Identitatea părților;
  • Locul de muncă/Sediul angajatorului;
  • Funcția/Meseria și descrierea sumară a atribuțiilor;
  • Riscurile specifice postului;
  • Durata contractului (nedeterminată/determinată, cu perioada exactă);
  • Salariul de bază, alte elemente constitutive ale veniturilor;
  • Durata concediului de odihnă anual;
  • Condițiile de muncă și protecția muncii;
  • Durata preavizului în caz de demisie/concediere;
  • Drepturi și obligații ale părților.

Pentru o mai mare ușurință, Ministerul Muncii elaborează periodic un modele-cadru de contracte individuale de muncă, care pot fi utilizate de angajatori la încheierea noilor contracte de muncă.

Contractul individual de muncă stabilește un set de drepturi și obligații reciproce atât pentru angajat, cât și pentru angajator, menite să asigure desfășurarea corespunzătoare a raporturilor de muncă.

  • Drepturile angajatului conform contractului de muncă

Printre drepturile principale ale salariatului (art 39 din Codul Muncii) se numără:

  • Dreptul la salarizare pentru munca depusă;
  • Dreptul la repaus săptămânal și concediu de odihnă anual plătit;
  • Dreptul la egalitate de șanse și tratament;
  • Dreptul la securitate și sănătate în muncă;
  • Dreptul la formare profesională;
  • Dreptul la informare și consultare;
  • Dreptul de a participa la determinarea condițiilor de muncă și de viață;
  • Dreptul la demnitate în muncă.
  • Dreptul de a lua parte la determinarea și ameliorarea condițiilor de muncă și a mediului de muncă;
  • Dreptul la protecție în caz de concediere;
  • Dreptul la negociere colectivă și individuală;
  • Dreptul de a participa la acțiuni colective;
  • Dreptul de a constitui sau de a adera la un sindicat;
  • Dreptul de a solicita trecerea pe un post vacant care îi asigură condiții de muncă mai favorabile dacă și-a încheiat perioada de probă și are o vechime de cel puțin 6 luni la același angajator;
Alte drepturi prevăzute de lege sau de contractele colective de muncă aplicabile


  • Obligațiile angajatului conform contractului de muncă

Principalele obligații ale salariatului sunt prevăzute de art. 39 din Codul Muncii:

  • Să respecte prevederile contractului individual de muncă;
  • Să îndeplinească atribuțiile ce îi revin conform fișei postului;
  • Să respecte disciplina muncii și normele de securitate și sănătate;
  • Să nu comită fapte de concurență neloială față de angajator;
  • Să păstreze confidențialitatea informațiilor la care are acces.
  • Să respecte prevederile cuprinse în regulamentul intern, în contractul colectiv de muncă aplicabil, precum și în contractul individual de muncă;
Alte obligații prevăzute de lege sau de contractele colective de muncă aplicabile.


  • Drepturile angajatorului conform contractului de muncă

Conform art. 40 din Codul Muncii, angajatorul are, printre altele, următoarele drepturi:

  • Să stabilească atribuțiile corespunzătoare fiecărui salariat, în condițiile legii;
  • Să exercite controlul asupra modului de îndeplinire a sarcinilor de serviciu;
  • Să constate săvârșirea abaterilor disciplinare și să aplice sancțiunile stabilite de lege sau regulamentul intern sau contractului colectiv de muncă;
  • Să dispună măsuri de repartizare, mutare sau relocare a salariaților.

Să stabilească obiectivele de performanță individuală, precum și criteriile de evaluare a realizării acestora.

  • Obligațiile angajatorului conform contractului de muncă

Tot în conformitate cu art. 40, la rândul său, angajatorul are obligații precum:

  • Să acorde salariatului toate drepturile ce decurg din contractul individual de muncă și din legislația în vigoare;
  • Să asigure securitatea și sănătatea în muncă pentru salariați;
  • Să informeze salariații asupra condițiilor de muncă și elementelor care privesc desfășurarea raporturilor de muncă;
  • Să plătească toate contribuțiile și impozitele aferente fondurilor de asigurări sociale de stat;
  • Să asigure permanent condiții echitabile de muncă pentru toți salariații.
  • Să înființeze registrul general de evidență a salariaților și să opereze înregistrările prevăzute de lege;
  • Să elibereze, la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului;
  • Să asigure confidențialitatea datelor cu caracter personal ale salariaților.

Aceste drepturi și obligații ale ambelor părți trebuie să fie respectate întocmai pe durata derulării contractului individual de muncă.

  • Aspecte privind salarizarea în contractele individuale de muncă

Salariul reprezintă una dintre cele mai importante componente ale contractului individual de muncă, fiind contraprestaţia muncii depuse de salariat.

Nivelul concret al salariului de bază se negociază între angajat și angajator la încheierea contractului și se stipulează obligatoriu în cuprinsul acestuia.

Salariul minim obligatoriu pe economie este reglementat prin Hotărâre de Guvern. Salariul poate fi compus și din alte elemente salariale precum sporuri, adaosuri, prime, premii, indemnizații, beneficii în natură etc. Toate acestea trebuie să fie prevăzute clar în contract.

Pe lângă salariu, angajatorii pot acorda diverse beneficii extrasalariale sub forma cardurilor de masă, a cardurilor cadou sau a cardurilor de vacanță și a cardurilor culturale, acolo unde legea permite acest lucru.

Acordarea unor astfel de beneficii extrasalariale poate contribui semnificativ la motivarea angajaților și la îmbunătățirea climatului organizațional.

În ansamblu, contractul de muncă este un pilon al relației de muncă, care contribuie la stabilitatea și bunăstarea angajatului, dar și a angajatorului. Prin urmare, fie că ești manager de resurse umane, consilier juridic sau sau administrator de firma, fie că ești un salariat dornic să-și cunoască drepturile, este esențial să ai o înțelegere deplină a cadrului legislativ care reglementează contractele de muncă.

 

 

Distribuie